Volumul „Să râdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea, prezentat publicului de Oana Pellea și Irina Margareta Nistor

Volumul Să râdem cu Nea Mărin, de Amza Pellea, prezentat publicului de Oana Pellea și Irina Margareta Nistor
Publicat: 11/12/2014, 13:33

Volumul „Să râdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea, unul dintre bestsellerurile de la Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de învățătură 2014, va fi prezentat sâmbătă, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, de actrița Oana Pellea și criticul de film Irina Margareta Nistor.

De asemenea, la întâlnirea de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va participa Lidia Bodea, directorul Humanitas, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„De Paști 2014, am deschis manuscrisele lui. Cu emoție, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învârti lama de cuțit în rana nevindecată a lipsei lui… Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că râd în hohote, că râd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin… și din nou, ca în tinerețe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveștii. Foarte puțină lume știe că textele cu Nea Mărin sunt scrise în totalitate de el, de Amza. Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o țâră de poezie, un umor curat. Ți-e drag să citești, dar se mai întâmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îți și apare în fața ochilor Nea Mărin din Băilești… hâtru, sănătos, vesel. Despre foile ce rămâneau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneală albastră, și despre mirosul lor, un amestec de miros proaspăt de hârtie, miros de cerneală și parfumul lui tata, de lavandă, nu se poate povesti”, spunea Oana Pellea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum încearcă Japonia, China și Coreea de Sud să-l lase pe Kim Jong Un fără...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tarom oferă bilete de avion gratuite pentru copii
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"L-aş omorî!" Mărturiile pline de durere ale părinților criminalului Mariei, fetița de 8 ani găsită...
Șocul cultural avut de o studentă africană din Marea Britanie când a venit în România:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Traian Băsescu a anunțat în direct la TV. DECIZIE înainte de alegeri
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
EXCLUSIV! Feli Donose, dezvăluiri inedite despre al doilea copil: ”Las dorința de a adopta un...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Oamenii care locuiesc în apropiere de spații verzi au un psihic mai sănătos
×